Denisa Popescu – poetă

Autoare a 7 volume de poezii, redactor, realizator de emisiuni TV culturale, mă descriu simplu: Poezia mea nu e tocmai poezie. E un cal răsturnat pe-o câmpie a cailor morți la datorie.

1.     Ce îţi doreai să devii când erai copil?

Mi-am dorit dintotdeauna să fiu artistă, în înțelesul cel mai adânc, adică să-i pot face pe ceilalți să vibreze, să viseze, să intuiască și să înțeleagă dincolo de ce au și de ce li se spune. Cred că dorința mi s-a îndeplinit, într-o formă sau formulă la care nu mă gândisem – în fond, lucrurile se petrec așa cum trebuie să se petreacă, în sensul că viața mea și profesia mea înseamnă interacțiune pe coordonatele artei, visării, meditației, contemplării.

2.     De ce faci ceea ce faci acum, ca artist?

Pentru că sunt încredințată că ființa umană are un potențial uluitor și că stă în puterea ei, a noastră să-l luminăm cu toate reflectoarele și din toate unghiurile la îndemână. Cred că suntem mai mult decât clipa prezentă, deși nici de clipa prezentă nu suntem, cel mai adesea, conștienți.

3. Ce reprezintă pentru tine: ARTA?

ARTA este felul meu de a fi în lume, a doua natură, a doua piele, un țel și un sens.

4. Ce doreşti să laşi în urma ta generaţiilor ce vor urma?

Poezia mea - fluidă și, chiar și când disperă, o face ca o stea căzătoare, adică nu doare,  numai luminează o durere.

5. De ce crezi că atrage ARTA TA? Ce aduci, TU, nou în prezent prin ARTA TA?

Nu știu de ce atrage arta mea. Pot încerca un răspuns, s-ar putea să nu fie cel bun, să nu fie complet – cred că poemele mele, pe de o parte, felul de a gândi și de a simți materia artistică, pe de altă parte, sunt altceva decât cenușiul, repetitivul, convenționalul vieții de fiecare zi.

6. Care îţi e motto-ul personal după care te ghidezi în viaţă?

Nu am o deviză călăuzitoare. Dar mă străduiesc să nu rănesc. Fac tot ce pot ca să mângâi. Mângâierea e atitudinea pe care am îmbrățișat-o de mult.